GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește pe cineva la sine (dându-i adăpost); cel care ține pe cineva la sine în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită); stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă. 2. Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. 3. (Reg.) Țăran bogat; chiabur, bogătan. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din oameni bogați. – Din magh. gazda.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁZDĂ ~e f. 1) Stăpân al unei case, considerat în raport cu oaspeții sau chiriașii săi. 2) Locuință pe care o ia cineva în chirie. A trăi la ~. 3) Organism care servește drept mediu de viață pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁZDĂ s. (livr.) amfitrion. (~ i-a primit cu multă căldură.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁZDĂ s. v. chiabur.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gázdă (gázde), s. f. – 1. Stăpîn, proprietar. – 2. (Trans., rar) Femeie, nevastă. – 3. Hangiu. – 4. Amfitrion. – 5. Găzduire. Mag. gazda (DAR; Gáldi, Dict., 90). – Der. găzdac, s. m. (Trans., bogătan, om înstărit), din mag. gazdag; găzdaș, s. m. (înv., persoană care caută găzduire pentru alții); găzdășag, s. m. (Trans., bunăstare, bogăție), din mag. gazdagság; găzdășie, s. f. (Trans., bunăstare); găzdoaie, s. f. (Trans., stăpîna casei); găzdoi, s. m. (Trans., stăpînul casei); găzdui, vb. (a da găzduire); cf. sb., cr., ceh., rut. gazdovati, de asemenea din mag.; găzdălui, vb. (a găzdui), sec. XVII, înv.; găzduitor, s. m. (gazdă).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gázdă s. f., g.-d. art. gázdei; pl. gázde
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gázdă f., pl. e (ung. gazda [d. vsl. gospoda], de unde și sîrb. pol. ceh. rut. gazda. V. gospodar). Stăpînu saŭ stăpîna caseĭ care te ospătează saŭ la care staĭ cu chirie. Găzduire. A trage în gazdă la cineva, a descinde la el venind din călătorie. A fi în gazdă la cineva, a locui la el (gratis orĭ cu plată). Gazdă de hoțĭ, cel care adăpostește hoțĭ. A fi gazda (saŭ cĭuca) bătăilor, a mînca bătaĭe de la toțĭ, a fi cap de Turc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
țáră-gázdă s.f. țară care găzduiește un congres, o expoziție, o competiție sportivă etc. ◊ „R.D. Germană, țară-gazdă, expune într-un șir de pavilioane un număr mare de produse.” Sc. 8 III 64 p. 4. ◊ „Cu cei peste 800000 de locuitori ai săi, cu puternica dezvoltare economică și urbanistică, Amsterdamul se înscrie pe harta țărilor-gazdă drept cel mai mare oraș.” R.l. 11 IV 73 p. 2. ◊ „De la colegii noștri spanioli am aflat că echipa țării-gazdă se află de mai multe zile în cantonament.” R.l. 16 IV 75 p. 5; v. și 26 XII 74 p. 6, 25 XI 75 p. 5 (din țară + gazdă)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gazdă, gazde s. f. 1. proprietara unui bordel, matroană. 2. (intl.) tăinuitor de lucruri furate. 3. (intl.) persoană care ascunde infractori de poliție.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink