GÁLIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil, de culoare cenușie, folosit la fabricarea unor termometre care măsoară temperaturi înalte sau (ca aliaj) la fabricarea tranzistoarelor, la construirea oglinzilor optice etc. – Din fr. gallium.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁLIU n. Metal moale, de culoare argintie, folosit la fabricarea termometrelor pentru temperaturi înalte, a oglinzilor optice și la confecționarea plombelor dentare. /<fr. gallium
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁLIU s.n. Metal moale alb-cenușiu, întrebuințat la fabricarea termometrelor pentru temperaturi mari, în dentistică etc. [Pron. -liu. / < fr. gallium, cf. germ. Gallium].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁLIU s. n. metal moale alb-cenușiu, foarte ușor fuzibil. (< fr. gallium)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gáliu s. n. [-liu pron. -liu], art. gáliul; simb. Ga
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*gáliŭ n. Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 69. Seamănă mult cu zincu și se topește la +30°. A fost descoperit la 1875 de francezu Lecoq, al căruĭ nume, tradus pe lat., e gallus, cocoș, și de aicĭ galiŭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÁLIU (‹ fr.) s. n. Element chimic (Ga; nr. at. 31, m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte ușor fuzibil (p. t. 29,78ºC, p. f. 2.300ºC); în natură se găsește în cantități foarte mici (însoțește zincul în blende și aluminiul în bauxite). Funcționează în stările de valență 1 și 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare și ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink