GĂMÁN, gămani, s. m. (Pop.) Om foarte mâncăcios; mâncău. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GĂMÁN s. v. mâncăcios, mâncău.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gămán (gămáni), s. m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un der. de la *gău „gol, cavitate”, cu suf. expresiv -man, ca în grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu fr. gourmand (Tiktin); din sb. gamon (Skok 74). Scriban este singurul care a identificat la finală suf. -man. – Cf. gaură. – Der. gămănie, s. f. (lăcămie).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

gămán s. m., pl. gămáni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gămán, -că s. (suf. -man ca´n gogoman). Vest. Fam. Mîncăcĭos, lacom, calmuc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink