GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, scr. grbica.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GÂRBIȚĂ s. (BOT.; Limodorum abortivum) (reg.) salbă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GÂRBIȚĂ s. v. ceafă, greabăn, grumaz.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gî́rbiță f., pl. e (d. gîrb saŭ sîrb. grbica, gheb mic). Rar. Greabăn (la vite), ceafă, cerbice (la oamenî́). A muĭa gîrbița, a înfrînge îndărătnicia. O plantă din familia orchideelor, cu florĭ marĭ violete deschise (limodórum abortivum).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink