gârbă, gârbe, s.f. (înv.) spate, spinare.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

gîrbă (-be), s. f. – Spinare. – Megl. gorb. Sl. gŭrbŭ „spinare” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 343; Conev 89), cf. bg. gărb „cocoașă”. – Der. gîrbi, vb. (înv., a se arunca; Trans. și Bucov., „a lătra”, literal „a sări pe cineva”); gîrbiță, s. f. (la cai, greabăn; la vite, grumaz; plantă, Limodorum abortivum), der. intern de la gîrbă, sau direct din sb. grbica „cocoașă”. Cf. gîrbov, hrib.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

gî́rbă f., pl. e (d. gîrb). Vechĭ. Spate, spinare. Azĭ. Mold. A te ține gîrbă de cineva, a te ținea [!] de el scaĭ (cață, grapă, lipcă) ca să-țĭ dea ceva. A da gîrbă la ceva, a te îndesa nepoftit. V. cîrcă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink