GÂDILÍ, gâdil, vb. IV. Tranz. V. gâdila.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

gî́dil, a -á (vest) și -í (est) v. tr. (bg. gŭdeličkam, gîdil, și gŭdel mi ĭe, mă gîdilă; alb. gudulis, gîdil, înrudit cu it. Liguria gatilĭar, fr. chatouiller, germ. kitzeln, engl. tickle [REW. 4684]. În est gîdil, gîdilă, gîdilim, să gîdile). Cauzez, pin [!] atingerĭ foarte ușoare și repetate, tresărirĭ care provoacă de ordinar rîsu. Ating plăcut: bețivu zice că vinu-ĭ gîdilă gîtleju. Fig. Măgulesc, lingușesc: vorba asta ĭ-a gîdilat amoru propriŭ. V. refl. Simt, îs sensibil la gîdilare: calu se gîdilă de bicĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink