19 definiții pentru fur, furie, furii   declinări

FUR, furi, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar. – Lat. fur, furis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE, furii, s. f. Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FUR ~i m. înv. Persoană care fură; hot. /<lat. fur, furis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE ~i f. 1) mai ales la pl. (în mitologia romană) Zeiță a răzbunării și a pedepsirii celor nimeriți în infern. 2) fig. Femeie rea și arțăgoasă. [Art. furia; G.-D. furiei; Sil. -ri-e] /<fr. furie, lat. furia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE ~i f. Stare de extremă enervare; mânie violentă, impetuoasă. [Art. furia; G.-D. furiei; Sil. -ri-e] /<fr. furie, lat. furia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE s.f. 1. Mânie violentă, nestăpânită; violență. ♦ (Fig.; rar) Dorință, patimă. 2. Fiecare dintre cele trei divinități ale infernului, care, în credințele celor antici, chinuiau sufletele păcătoșilor. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. furia, cf. fr. furie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE s. f. 1. mânie violentă, nestăpânită; violență. 2. (pl.) cele trei divinități ale infernului, care, în credințele anticilor, chinuiau sufletele păcătoșilor. (< fr. furie, lat. furia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FUR s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE s. înverșunare, mânie, (rar) înfuriere, (pop. și fam.) năduf, (pop.) îndrăcire, năbădăi (pl.), obidă, oțăreală, oțărâre, (înv. și reg.) scârbă, (reg.) năvârlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toană, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRIE s. v. copil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fur (fúri), s. m. – Hoț, tîlhar. – Mr., megl. fur. Lat. fūr (Pușcariu 676; Candrea-Dens., 689; REW 3590; DAR), cf. it., arag. furo, v. ven., v. fr. fur. Înv. Cf. fura, furt.Der. furișor, s. m. (varietăți de viespe, Vespa vulgaris, Pompilus viaticus; abejorro, Bombus terrestris), dim. cu suf. -ișor; furesc, adj. (înv., al hoților).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrie (fúrii), s. f. – Mînie, violență. Lat. furia (XVIII). – Der. furios, adj., din fr. furieux; furibund, adj., din fr. furibond; înfuria, vb. (a mînia), pare der. modern de la furie, însă cunoaște o circulație populară destul de amplă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fur s. m., pl. furi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrie s. f. (sil. -ri-e), art. fúria (sil. -ri-a), g.-d. art. fúriei; pl. fúrii, art. fúriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) fur m. (lat. fûr, it. sp. [Aragon] furo, vfr. fur). Vechĭ. Rar azĭ. Hoț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*fúrie f. (lat. Furia, una din cele treĭ divinitățĭ infernale și oribile la Romanĭ. V. furios, furoare). Mare mînie, furoare. Mare ardoare, mare avînt: furia ataculuĭ artileriiĭ. Fig. Femeĭe foarte rea și furioasă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Furii = Furiae.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RAUM FÜR ALLE HAT DIE ERDE (germ.) pământul are loc pentru toți – Schiller, „Der Alpenjäger”. Pledoarie pentru toleranță și omenie.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Erinyes, numite și eumenide (eumenides) în mitologia greacă, furii (furiae sau dirae) de către romani, erau genii răzbunătoare care pedepseau fărădelegile muritorilor. Ele îi urmăreau mai ales pe ucigași (v. și Orestes, Alcmaeon), chinuindu-i sau luîndu-le mințile. Eriniile s-au născut din picăturile de sînge care au curs pe pămînt în urma mutilării lui Uranus. Erau socotite, în general, trei la număr: Alecto, Megaera și Tisiphone, reprezentate ca niște genii înaripate, cu șerpi în plete. Mai tîrziu, eriniilor li s-au atribuit și pedepsele la care erau supuși oamenii în Infern.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink