FURIȘÁRE, furișări, s. f. Acțiunea de a (se) furișa și rezultatul ei. – V. furișa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

FURIȘÁRE s. fofilare, strecurare. (~ lui din cameră.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

furișáre s. f., g.-d. art. furișării; pl. furișări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FURIȘÁ, furișez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș, a pătrunde sau a face să pătrundă ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ Loc. adv. Pe furișate = pe furiș. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Formă gramaticală: (în loc.) furișate] – Din furiș.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE FURIȘÁ mă ~éz intranz. A trece pe furiș. /Din furiș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FURIȘÁ vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fâștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

furișá vb., ind. prez. 1 sg. furișéz, 3 sg. și pl. furișeáză, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 furișeáză; ger. furișând
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

furișéz (mă) v. refl. Intru saŭ ĭes pe furiș, mă strecor, mă șupuresc: pisica s´a furișat pe lîngă gard.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink