FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUNDĂTÚRĂ ~i f. 1) Drum închis la un capăt (care întrerupe continuitatea circulației). 2) Parte a unei localități aflată departe de centru. 3) Localitate izolată, aflată într-un loc adâncit, închis de jur împrejur (de păduri, dealuri etc.). 4) Loc în adâncul unei păduri. /a [în]funda + suf. ~ătură
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUNDĂTÚRĂ s. v. alee.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fundătúră f., pl. ĭ. Înfundătură, drum înfundat. V. și fundac și impas.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Fundătura, lăcaș de cult rupestru, cu hramul „Schimbarea la față”, situat în zona Aluniș-Nucu dun jud. Buzău, la origine o stâncă desprinsă din culmea Crucea Spătarului. Scobită în interior, a fost amenajată ca biserică, cu o nișă a altarului, alte două pentru proscomidie și diaconicon, precum și un naos. Este atestată într-un hrisov din 12 ian. 1678. În 1892 se mai găsea aici un mare trunchi de fag netezit, cu 12 scobituri pe margine, servind drept străchini pentru călugări. Lăcașul, în prezent într-o avansată stare de degradare, reprezintă unul dintre cele mai interesante monumente de artă veche românească.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink