FUGĂRÍRE, fugăriri, s. f. Acțiunea de a (se) fugări și rezultatul ei. – V. fugări.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FUGĂRÍRE s. hăituială, hăituire, urmărire. (~ cuiva pentru a-l prinde.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fugăríre s. f., g.-d. art. fugărírii; pl. fugăríri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă¹; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă¹ + suf. -ări.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

A FUGĂRÍ ~ésc tranz. (ființe) 1) A face să fugă, alergând din urmă; a pune pe fugă urmărind; a goni. 2) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a alunga; a goni; a izgoni. /fugă + suf. ~ări
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE FUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A se urmări în joacă; a fugi unul după altul. /fugă + suf. ~ări
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FUGĂRÍ vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. și reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (A ~ armata dușmană până la Vaslui.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fugărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. fugăreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fugărésc v. tr. (d. fugar. Urmăresc fugind: cavaleria l-a fugărit pe dușman. V. refl. Olt. Mă refugiez: izbește cu bîta într´o căpățînă de cal, unde se fugărise moroĭu (Șez. 1922, 54).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink