FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FRUMUSÉȚE ~i f. 1) Însușirea de a fi frumos. 2) Ansamblu de calități care desfată privirea sau auzul. [Art. frumusețea; G.-D. frumuseții] / frumos + suf. ~ețe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRUMUSÉȚE s. 1. mândrețe, splendoare, strălucire, (înv. și reg.) mândrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăție, minune, splendoare, (pop. și fam.) mândrețe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Frumusețe ≠ hidoșenie, sluțenie, urâciune, urâțenie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

frumuséțe s. f., art. frumuséțea, g.-d. art. frumuséții; (obiecte, fapte) pl. frumuséți, art. frumuséțile
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

frumuséțe (frumséțe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe)
Sursa: DMLR (1981) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

frumuséță f., pl. ĭ (d. frumos). Calitatea de a fi frumos. Persoană frumoasă, lucru frumos: această femeĭe e o frumuseță [!], o frumuseță de grădină, e o frumuseță să vezĭ cum ninge. De toată frumuseța, foarte frumos. – Și -șéță (Ban. Meh. Buc.). Vechĭ, azĭ Trans. frumseță.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink