FRAZÁ, frazez, vb. I. Intranz. (Muz.) A scoate în evidență, la executarea unei bucăți, ritmul frazei muzicale; a face să se desprindă în mod distinct părțile care compun ideea muzicală. – Din fr. phraser.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A FRAZÁ ~éz tranz. (piese muzicale) A executa delimitând frazele. /<fr. phraser
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRAZÁ vb. I. tr. A scoate în evidență ritmul frazei muzicale la executarea unei bucăți. [< fr. phraser].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRAZÁ vb. tr. 1. a scoate în evidență ritmul frazei muzicale la executarea unei bucăți. 2. (ir.) a vorbi, a scrie afectat. (< fr. phraser)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frazá vb., ind. prez. 1 sg. frazéz, 3 sg. și pl. frazeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÁZĂ, fraze, s. f. 1. Îmbinare de propoziții, care se află în raport de coordonare sau de subordonare, exprimând una sau mai multe judecăți. ♦ Fel de exprimare. 2. (În sintagma) Frază muzicală = unitate muzicală alcătuită dintr-o succesiune de sunete cu un sens expresiv propriu. – Din fr. phrase, lat. phrasis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÁZĂ ~e f. 1) gram. Unitate comunicativă, alcătuită din două sau mai multe propoziții, aflate în raport de coordonare sau de subordonare. 2): ~ muzicală unitate muzicală alcătuită dintr-o succesiune de sunete, îmbinate după legile armoniei. [G.-D. frazei] /<fr. phrase, lat. phrasis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÁZĂ s.f. 1. (Gram.) Unitate sintactică constituită din două sau mai multe propoziții aflate între ele în raport de coordonare sau de subordonare; (p. restr.) propoziție. ♦ Mod de exprimare. 2. Frază muzicală = succesiune de sunete muzicale care formează o unitate. [< fr. phrase, it. frase, cf. gr. phrasis].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÁZĂ s. f. 1. unitate sintactică din două sau mai multe propoziții în raport de coordonare sau subordonare. 2. (muz.) unitate a discursului melodic delimitată de două cadențe. (< fr. phrase)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fráză s. f., g.-d. art. frázei; pl. fráze
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fráză f., pl. e (vgr. phrásis, d. phrázo, exprim, zic). Reuniune de propozițiunĭ saŭ de vorbe care formează un înțeles complet. A face fraze, a vorbi pretențios. Muz. Șir de sunete regular și armonic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*frazéz v. intr. (fr. phraser). Iron. Fac fraze, torn la vorbe goale.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fráză-chéie s.f. Frază de o mare importanță pentru înțelegerea unui text, a unei comunicări ◊ „Se spune [în film]: «Tu nu ești la fel cu ceilalți bărbați» [...] frază-cheie care ar vrea să explice succesul instantaneu al doctorului în fața femeilor.” Gaz.lit. 17 VIII 61 p. 7. ◊ „Tot filmul este numai asta. Înaintarea, pas cu pas, între două fraze-cheie.” R.lit. 7 II 75 p. 17; v. și 4 X 84 p. 22 (din frază + cheie, după fr. phrase-clé; DMN 1966; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 137)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frază (germ. Satz; fr. phrase; engl. phrase; it. frase), unitate a discursului melodic delimitată de două cadențe (1). Trăsăturile distinctive, modalitățile de decupare din context și unitățile subordonate sau supraordonate f. sunt controversate. În situația în care motivele* componente au câte două măsuri* fiecare, f. se extinde la 16 măsuri. F. subordonează: semifraza, grupul și motivul și este subordonată de perioadă* și de dubla perioadă. F. care nu se conformează modelului structural simetric propus constituie un caz deviant. ♦ V. d’Indy preia și dezvoltă teoria riemanniană asupra f., propunând însă anumite modificări de ordin terminologic. În concepția lui d’Indy și a discipolilor săi de la Schola Cantorum*, f. (coincidență cu f. riemannniană) este alcătuită din două sau mai multe perioade (coincidențe cu semifrazele riemanniene), iar acestea din urmă din grupuri. ♦ Astăzi, majoritatea școlilor muzicale (inclusiv cea românească) denumesc f. unitatea melodică cu dimensiunea de aproximativ 4 măsuri care subordonează două motive a câte două măsuri, fiecare motiv fiind decompozabil în celule*; f. se încadrează astfel în perioade și, în continuare, în duble perioade. Este de reținut că teoriile asupra f. trebuie înțelese în relație cu teoriile asupra unităților sub- și supraordonate (motiv, perioadă etc.). În prezent f. nu mai constituie una din preocupările centrale ale muzicologiei*, întrucât în discursul melodic contemporan se construiește pe principii diferite de cele clasice. Cele mai valoroase și mai fine precizări asupra f. rămân cele ale lui H. Riemann și V. d’Indy.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink