FRĂSUÍ, frăsuiesc, vb. IV. 1. Refl., Intranz. (Reg.) A se plânge; a se boci, a se văicări. 2. Refl. (Pop. și fam.) A umbla sau a se agita fără rost. – După ucr. frasuvaty.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE FRĂSUÍ mă ~iésc intranz. 1) fam. A plânge, văicărându-se. 2) A se agita fără rost. [Sil. -su-i] /<ucr. frasuvaty
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRĂSUÍ vb. v. boci, căina, chinui, consuma, frământa, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita, zbate, zbuciuma.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

frăsuí (-uésc, frăsuít), vb. refl. – (Mold.) 1. A-și pierde răbdarea, a se agita. – 2. A se plînge. Rut. frasuvaty śa „a se neliniști” (DAR).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

frăsuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frăsuiésc, imperf. 3 sg. frăsuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. frăsuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

frăsuĭésc (mă) v. refl. (rut. frasuvati sĕa, pol. frasować, [vechĭ fre-]sie, d. germ. sich fressen, a se neliniști). Nord. Mă învîrtesc nehotărît, nu știŭ ce să fac, nu știŭ de ce să m´apuc: se tot frăsuĭa și clocotea să vorbească (Arh. 1905, 1, 12), se frăsuĭa omu în gîndu luĭ, ce te gîndeștĭ și te frăsuĭeștĭ? (Neam. Rom. Pop. 1, 440). – Și vr- (Tec.): vrăsuit și asudat (Vț. Lit. 1, 18, 7, 3).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink