FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FRÂNTÚRĂ ~i f. 1) Parte desprinsă în urma frângerii unui obiect. ◊ ~ de limbă a) vorbire confuză, greu de înțeles; b) enunț conținând cuvinte greu de rostit. 2) Bucată dintr-un întreg; fragment. ~ de cântec. 3) pop. Fractură a unui os. /<lat. franctura
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRÂNTÚRĂ s. 1. v. bucată. 2. v. fragment.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRÂNTÚRĂ s. v. blenoragie, fractură, gaură, gonoree, ruptură, spărtură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

frântúră s. f., g.-d. art. frântúrii; pl. frântúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

frîntúră f., pl. ĭ. Lucru frînt, fractură, fracțiune, bucată: frînturĭ de oase. Locu unde s´a frînt un lucru: cenușiŭ ca frîntura feruluĭ [!] ( fr. gris fer). – Vechĭ și frîmtură.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink