FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. [Acc. și fosfór] – Din fr. phosphore.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓSFOR n. Nemetal, care prezintă mai multe stări alotropice, aflat în natură în compuși și având diferite întrebuințări. ◊ ~ alb substanță albă sau galbenă, moale ca ceara, translucidă, foarte inflamabilă, toxică, luminescentă. ~ roșu praf amorf, roșu sau cafeniu-închis, puțin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓSFOR s.n. Element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. [< fr. phosphore, cf. gr. phos – lumină, phoros – purtător].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓSFOR1 s. n. element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. (< fr. phosphore)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FOSFOR2(O)- elem. fosf(o)-.
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓSFOR s. (FIZ.) luminofor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fósfor s. n., simb. P
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fósfor și fosfór n. (vgr. phosphóros [d. phôs, lumină, și phéro, port]; lat. phósphorus, luceafăru de dimineață; it. sp. fósforo, rus. fósfor). Chim. Un corp simplu trivalent descoperit de Brandt la 1669. Nu există liber, ci ca fosfat neutru de calciŭ în creĭer, nervĭ, lapte, icre, urină și plante, maĭ ales în semințe. E de treĭ felurĭ: ordinar, roș (amorf) și cenușiŭ (metalic). Cel ordinar e solid, incolor saŭ gălbuĭ translucid, moale și veninos și se topește la 44°. E solubil în sulfura de cărbune și se preface în fosfor roș cînd îl încălzeștĭ în vin saŭ în azot la 240°. Acesta nu e veninos și nu se aprinde maĭ jos de 260°. Cel cenușiu lucește la întuneric și se întrebuințează la fabricarea chibriturilor.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓSFOR (‹ fr. {i}; {s} gr. phosphoros „purtător de lumină”) s. n. Element chimic (P; nr. at. 15, m. at. 30,974). Funcționează în combinații în stările de valență 3 și 5. Se găsește în natură, mai ales sub formă de fosfați (principalul mineral este apatitul), în organismul animal (oase, nervi, urină), în guano și în soluri fertile. Prezintă mai multe modificații alotropice. ◊ F. alb, masă albă, uneori gălbuie, moale ca ceara (p. t. 44ºC, p. f. 287ºC), solubil în sulfură de carbon, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, inflamabil, fosforescent; se păstrează sub apă; luminează în întuneric. ◊ F. roșu, modificație alotropică stabilă, netoxică, folosită la fabricarea chibriturilor. F. a fost descoperit de alchimistul H. Brand în 1669.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Fosfor = Phosphorus.
Sursa: Mitologic
(1969)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink