FÓRMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.: În corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în ceele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓRMĂ ~e f. 1) Expresie exterioară determinată de un anumit conținut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferică. ◊ (A fi) în ~ a se afla în condiții fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea conținutului de idei al unei opere de artă. ~ artistică. 4) lingv. Latura materială a unităților de limbă. ◊ ~ gramaticală aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit după toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparență care este în contradicție cu conținutul interior. 8) Piesă confectionată dintr-un material dur, în care se toarnă un amestec pentru a-i da o anumită configurație. ~ de turnătorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓRMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓRMĂ s. f. 1. înfățișare, aspect exterior; contur. 2. modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ ~ ele conștiinței sociale – ansambluri distincte de reprezentări, idei, concepții determinate social și istoric, care alcătuiesc conștiința socială; ~ logică = structură mintală în conformitate cu principiile gândirii și având drept funcție organizarea conținutului acesteia. ♦ stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, prin antrenament; condiție fizică bună; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă. 4. fel, chip, mod. ♦ mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 5. dispoziție legală de procedură. ♦ viciu de ~ = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♦ (poligr.) cutie de oțel în care se toarnă literele; zaț al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafeței Pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. (< fr. forme, lat. forma)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓRMĂ s. 1. v. configurație. 2. contur, (fig.) relief. (A început să capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. siluetă. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarnă fonta în ~.) 7. (LINGV.) formă hipercorectă = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. variantă. (~ lexicală.) 9. v. mod.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓRMĂ s. v. brutărie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fórmă (fórme), s. f. – (Înv., Mold.) Cuptor. Bg. furna (DAR), din tc. firin. Este dublet al lui forună, s. f. (coș), din sb., bg. furuna.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fórmă (fórme), s. f. – Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut. – Var. (Trans.) furmă. Lat. forma (sec. XVII). Var., din săs. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formați(un)e, s. f. (alcătuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s. n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la formă); formulă, s. f. (expresie precisă a unei idei); formula, vb. (a da o formă precisă unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înștiința, a anunța); informați(un)e, s. f. (înștiințare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s. m. (persoană care reformează); reformă, s. f. (transformare socială, politică, etc. pentru a obține un progres); performanță, s. f. (probă de campionat), toate din fr. – Cf. fărîmă.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fórmă s. f., g.-d. art. fórmei; pl. fórme
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fórmă f., pl. e (lat. forma, fr. forme; pol. rus. forma. V. frumos). Figură, înfățișare, chip, făptură: m´aŭ plăzmuit Dumnezeŭ în formă (Dos.), furma omuluĭ (biblia 1688). Contur, lineamente: forma uneĭ țărĭ, uneĭ haĭne. Înfățișare, aparență: a judeca după formă. Mod de a te purta, de a proceda conform unor regule [!], unuĭ uz: a lucra după forme, a păzi formele. Modu de execuțiune, modu de a lucra: a ținea [!] la formă maĭ mult de cît la fond. Tipar, model, calup, izvod după care execuțĭ un lucru: formă de lemn pentru cacĭulĭ [!], forme de tinichea pentru cozonacĭ. Gram. Aspectu cuvintelor: formă de genitiv, formă pasivă. Constituțiune: forma de guvernament [!] a Româniiĭ e monarhia constituțională. În tipografie, cadru în care se strîng paginile culese. În formă, formal, după lege, pozitiv, precis. De formă, numaĭ ca să împlineștĭ o formalitate, dar fără să împlineștĭ fondu: parlamentele îs de formă expresiunea voințeĭ poporuluĭ, dar de fapt nu. În (orĭ supt [!]) formă de, avînd forma de: apa cade în (orĭ supt) formă de ploaĭe. De forma (urmat de un gen.) saŭ de formă (urmat de un adj.), de aspectu: pălărie de forma cilindruluĭ saŭ de formă cilindrică. Jur. Vițiŭ de formă, defect de procedură, neîmplinirea uneĭ formalitățĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da ființă și formă unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua ființă, a lua naștere. 2. A educa, a crește. 3. (Despre mai multe elemente) A alcătui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. A confecționa forme de turnătorie, a îndeplini operația de formare. (2) – Din fr. former, lat. formare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A FORMÁ ~éz tranz. 1) A face să se formeze. 2) A dezvolta prin acțiuni conștiente și sistematice de instruire și educare. 3) (metale sau aliaje în stare lichidă) A turna într-un tipar (pentru a da o formă). /<fr. former, lat. formare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE FORMÁ mă ~éz intranz. A-și lua începutul; a lua naștere; a lua ființă. /<fr. former, lat. formare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) face, a lua ființă. ♦ A (se) constitui, a (se) organiza. ♦ tr. A alcătui, a confecționa. 2. A (se) educa, a (se) dezvolta; a crește. [< fr. former, it., lat. formare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMÁ vb. I. tr., refl. 1. a (se) face, a lua ființă. ◊ a (se) constitui, a (se) organiza. 2. a (se) educa, a (se) dezvolta; a crește. II. tr. (despre elemente multiple) a alcătui, a compune; a reprezenta. (< fr. former, lat. formare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PRO FÓRMA loc. adv. de formă. (< lat. pro forma)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
!pro fórma (lat.) loc. adj., loc. adv.
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
liastancu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMÁ vb. 1. v. fasona. 2. v. alcătui. 3. v. constitui. 4. a constitui, a fi, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esențială a lucrării.) 5. a crea, a pregăti. (~ cadre de specialiști.) 6. v. educa.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
formá vb., ind. prez. 1 sg. forméz, 3 sg. și pl. formeáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pro fórma loc. adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*forméz v. tr. (lat. formare). Daŭ formă, existență: a forma o figură, un stabiliment. Instituĭ, stabilesc: a forma o familie. Constituĭ, compun, produc: vaporiĭ formează nouriĭ [!]. Fig. Concep, imaginez: a forma un proĭect. Constituĭ: bunătatea formează fondu caracteruluĭ luĭ. Cultiv, cĭoplesc, modelez: exemplele formează caracterele. V. refl. Ĭaŭ formă, mă constituĭ, mă fac. Mă cĭoplesc, mă cultiv: vitejiĭ se formează în războĭ. – Și furmez (sec. 18) și formŭĭesc (Dos.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fórmă s.f. Concept lingvistic cu sensuri mai mult sau mai puțin diferite: ♦ Ansamblu al relațiilor care asigură identitatea elementelor lingvistice, opus materiei sau substanței; ♦ Forma considerată echivalent aproximativ al semnificantului sau al expresiei, opusă sensului, conținutului.
Sursa: DSL
(1997)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fórmă s.f. Concept lingvistic cu sensuri mai mult sau mai puțin diferite: ♦ Ansamblu al relațiilor care asigură identitatea elementelor lingvistice, opus materiei sau substanței; ♦ Forma considerată echivalent aproximativ al semnificantului sau al expresiei, opusă sensului, conținutului.
Sursa: DSL
(1997)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
formă. Conform teoriei gestaltiste, f. este o realitate fizică complexă, definită de interacțiunile dintre întreg și părțile sale componente. În condițiile de proximitate spațială și temporală, o grupare de elemente (de orice natură) se constituie în f. în situația în care este transpozabilă (alterarea proporțională și cu același sens a elementelor sale nu modifică calitățile esențiale ale ansamblului) și se fondează pe relații de cauzalitate. Potrivit unor teorii lingvistice moderne (F. de Saussure, L. Hjelmlev), f. este rețeaua relațională care definește unitățile din planul expresiei (planul sonor) și al conținutului (planul semantic) ale unui limbaj. F. este un termen al dihotomiei formă – substanță, este factorul de discretizare al realității substanțiale continue și amorfe pe care se bazează limbajul. Unitățile sale se delimitează pe principiul opozitivității. ♦ F. muzicală (fr. forme musicale; germ. musikalisches Form; engl. form in music). Echivalența termenilor utilizați de diversele școli muzicologice nu poate fi decât aproximativă, datorită accepțiilor divergente asupra sferei și conținutului conceptului în discuție. Până în veacul al 19-lea, prin f. muzicală s-a înțeles succesiv: activitatea de structurare a imaginilor muzicale, mijloacele și tehnicile de construcție a enunțului muzical, schemele arhitectonice, speciile, muzicale [v. gen (1)]. Începând din această perioadă, s-a încercat înlăturarea confuziei terminologice și definirea științifică a noțiunii. S-a ajuns la conturarea a două sensuri diferite ale acesteia. I. Primul sens, mai general, abstract, vizează: 1. procesul, precum și 2. rezultatul procesului de generare și coordonare a diferitelor elemente ale unei opere muzicale într-un tot omogen. II. A doua accepțiune, mai particulară, concretă, se referă la schema arhitectonică (germ. Formschemata), care preexistă și condiționează structurarea internă a unei lucrări muzicale. F. (I, 1) este activitatea formativă; f. (I, 2) este ordinea care guvernează materialul sonor al unei compoziții (1), ordine care se realizează pe baza unor principii de construcție (sau de f.) acționând – în proporții variabile – în toate stilurile* muzicale: principiul repetiției, al variației* și al contrastului. Orice lucrare muzicală are o f. (I, 2) (Hanslick): „Ohne Form, keine Musik”, dar aceasta nu reprezintă în mod obligatoriu o actualizare a uneia dintre schemele formale consacrate de istoria* muzicii (f. II). F. II desemnează, deci, tiparele arhitectonice generale cristalizate, formalizate și uneori abandonate de către practica componistică. Câteva ex. de f. II: aria da capo*, concertul (2), fuga*, sonata*, scherzo*-ul, rondo*-ul etc. F. II. sunt rezultatul unui îndelung proces de evoluție componistică, expresia sublimată a interacțiunilor dintre anumite stiluri, genuri și specii muzicale, tehnici componistice, conținuturi expresive și, în mod imediat, a unor orientări ideologice și culturale generale, toate confluente într-un moment istoric dat. Astfel, f. fugă sintetizează: stilul contrapunctic* al barocului*, principiul repetării, genul instr., tehnica imitativă*, un anumit conținut muzical (sobru, lipsit de efuziuni și contraste dramatice bazat mai curând pe gradări ale aceleiași sfere emoționale) iar monotematismul* ei poate fi interpretat ca un reflex în plan muzical al filozofiei leibnitziene. F. II pot fi grupate în: a) forme de înșiruire (aria da capo, ciclul suita*, liedul*, rondoul etc.), b) forme variaționale (tema cu variațiuni), c) forme de contrast (uvertura*, sonata) și d) forme mixte, care întrunesc calitățile proprii unor tipuri diferite (lied-sonata, rondo-sonată, coral* cu variațiuni etc.) F. II. Sunt studiate de teoria formelor (germ. Frmenlehre) și teoria compoziției muzicale [germ. Kompositionslehre; v. compoziție (2)]. F. (1, 2; II), unei opere muzicale este pusă în lumină printr-un demers analitic (v. analiză) orientat asupra diverselor sale niveluri structurale (lucrarea în ansamblu, părțile, secțiunile și subsecțiunile, perioadele*, frazele*, motivele* și celulele* melodice, planul armonic sau/și polif., sistemele (II) de intonație (1) subiacente, organizarea ritmică etc.), asupra conexiunii acestora într-un tot organic și, eventual, asupra raporturilor dintre construcția de ansamblu a lucrării și schema arhitectonică (f. II) pe care o actualizează. V. structură arhitectonică.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RARAM FACIT MIXTURAM CUM SAPIENTIA FORMA (lat.) rareori întâlnești frumusețea și înțelepciunea laolaltă – Petroniu, „Satyricon”, 94.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FORMĂ AERODINAMICĂ profil aerodinamic (v.)
Sursa: GTA
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
formă arhitectonică v. structură arhitectonică.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
formă-bar (‹ germ. Barform), formă de lied*, cultivată în Minnesang și Meistersang, cu schema AA’B. Primele două secțiuni se numesc Stollen iar cea de-a treia Abgesang. F. cu repriză* iau naștere prin repetarea uneia sau a celor două Stollen. F. muzicală wagneriană (v. operă). A. Lorenz consideră că Preludiul la Tristan și Isolda este concepută în f.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a face (cuiva) formele expr. (intl.) a ucide (pe cineva).
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
forme de relief expr. (glum.) 1. sâni. 2. fese.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink