FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de sunete; propriu sunetelor. 2) Care constă din sunete. /<fr. phonique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓNIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete. 2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sonor”, „de sunet”, „de vorbire”, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓNIC, -Ă adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr. phonique)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FÓNIC adj. v. sonor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fónic adj. m., pl. fónici; f. sg. fónică, pl. fónice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fónic, -ă adj. (d. vgr. phoné, voce, după eŭfonic). Acustic. Relativ la sunete, fonetic. V. sonic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
semicabínă (fónică) s.f. 1966 Pupitru separat de cele din jur prin elemente despărțitoare (geamuri, panouri) și dotat cu echipament audiovizual v. clasă-laborator (din semi- + cabină)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink