FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de sunete; propriu sunetelor. 2) Care constă din sunete. /<fr. phonique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÓNIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete. 2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sonor”, „de sunet”, „de vorbire”, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÓNIC, -Ă adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr. phonique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FÓNIC adj. v. sonor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fónic adj. m., pl. fónici; f. sg. fónică, pl. fónice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*fónic, -ă adj. (d. vgr. phoné, voce, după eŭfonic). Acustic. Relativ la sunete, fonetic. V. sonic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink