FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FONF foánfă (fonfi, foánfe) și substantival (despre persoane) Care vorbește pe nas; care pronunță cuvintele nazal. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FONF adj., s. fârnâit, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Un om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fonf adj. m., pl. fónfi; f. sg. foánfă, pl. foánfe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fonf, foánfă adj. (imit., ca și fofolog). Care nu poate vorbi (fiind-că ĭ-aŭ căzut dințiĭ orĭ din altă cauză), prost, idiot.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

fonfi s. invar. (în limbajul copiilor mici) fese.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink