FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FONÉTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de fonetică; propriu foneticii. Studiu ~. ◊ Ortografie ~că ortografie care are la bază principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. 2) Care ține de sunetele limbii; propriu sunetelor limbii. Transcriere ~că. /<fr. phonétique
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FONÉTIC, -Ă adj. Referitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. [< fr. phonétique].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FONÉTIC, -Ă I. adj. referitor la sunetele limbii, la fonetică. ♦ ortografie ~ă = ortografie în care scrierea cuvintelor se face după felul cum se pronunță. II. s. f. ramură a lingvisticii care studiază structura sonoră, modificările și legile după care se modifică sunetele unei limbi. ♦ ~ă funcțională = fonologie. (< fr. phonétique, gr. phonetikos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fonétic adj. m., pl. fonétici; f. sg. fonétică, pl. fonétice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fonétic, -ă adj. (vgr. phonetikós. V. fonic). Care exprimă sunetu: aparate fonetice. Relativ la sunete, la voce: cercetare fonetică. Scriere, ortografie fonetică, în care se scrie așa cum se pronunță. Subst. Persoană care se ocupă de fonetică. S. f., pl. ĭ. Acea parte a gramaticiĭ care tratează despre sunete și articulațiunĭ. Studiu științific al sunetelor uneĭ limbĭ, numit și fiziologia sunetelor. Carte care tratează despre acest subĭect. Adv. În mod fonetic, cum vorbeștĭ: a scrie fonetic.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fonetice, semne ~ (‹ gr. φωνητιϰὰ σημάδια, [fonetica simádia]) (Biz.) v. notație (IV.)
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink