FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A FLUCTUÁ pers. 3 ~eáză intranz. și fig. A fi în continuă mișcare și schimbare; a vădi inconsistență. Cadrele ~ează. [Sil. -tu-a] /<fr. fructuer, lat. fructuare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUCTUÁ vb. I. intr. A fi schimbător, nestatornic; a varia. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează. / < lat. fluctuare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUCTUÁ vb. intr. a fi schimbător; a oscila, a varia. (< fr. fluctuer, lat. fluctuare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUCTUÁ vb. 1. a se schimba, a varia, (fig.) a oscila. (~ mereu în comportări.) 2. (fig.) a oscila, a șovăi. (Uzul ~ încă între cei doi termeni.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fluctuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 3 sg. și pl. fluctueáză, 1 pl. fluctuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. fluctuéze (sil. -tu-e-); ger. fluctuând (sil. -tu-ând)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*fluctuéz v. intr. (lat. fluctuare, d. fluctus, val, undă. V. flotă, flux, flutur). Îs agitat, mă mișc ca valurile. Fig. Oscilez, șovăĭesc, nu-s stabil: a fluctua în ideĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLUCTUAT NEC MERGITUR (lat.) e izbit de valuri, dar nu se scufundă – Inscripție pe emblema Parisului: o corabie înfruntând valurile.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink