FLECÁR, -Ă, flecari, -e, s. m. și f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri¹; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac¹ + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FLECÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreț. /fleac + suf. ~ar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FLECÁR s., adj. clănțău, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

flecár s. m., pl. flecári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink