FITUÍ, fituiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) consuma1, a (se) termina. – Fit + suf. -ui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fituí, fituiésc, vb. IV (pop.) 1. a achita (o datorie). 2. (refl.) a se sfârși, a se termina, a se isprăvi. 3. a da gata (banii), a cheltui tot, a mânca banii.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fituiésc, imperf. 3 sg. fituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fituiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fituĭésc v. tr. (din cvituĭesc, cfituĭesc, d. fit). Fam. Pop. Cheltuĭesc în întregime: am fituit baniĭ. V. refl. Mă achit, mă liberez de o datorie: m´am fituit cu el, ne-am fituit între noĭ. Baniĭ s´aŭ fituit, s´aŭ cheltuit toțĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink