FÍSTULĂ, fistule, s. f. (Med.) Canal format accidental sau în urma unei operații, care comunică spre interior cu o glandă sau cu o cavitate naturală ori patologică și care drenează în afară secrețiile acestora; ulcerație adâncă într-un țesut al organismului. – Din fr. fistule.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÍSTULĂ ~e f. 1) Canal artificial, congenital sau patologic, prin care un organ comunică în mod anormal cu alt organ sau cu exteriorul și prin care se scurg secrețiile interne. 2) Ulcerație adâncă într-un țesut al organismului. /<fr. fistule, lat. fustula
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÍSTULĂ s.f. 1. Canal supurativ accidental rămas în urma închiderii unui abces. ♦ Canal făcut pe cale chirurgicală, care unește un organ intern cu exteriorul. 2. Ulcerație adâncă în țesuturile organismului. [< lat. fistula, fr. fistule].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÍSTULĂ s. f. 1. canal supurativ accidental în urma închiderii unui abces. ◊ canal făcut pe cale chirurgicală, care unește un organ intern cu exteriorul. 2. ulcerație adâncă într-un țesut al organismului. (< fr. fistule, lat. fistula)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

fístulă s. f., g.-d. art. fístulei; pl. fístule
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*fístulă f., pl. e (lat. fistula, țeavă, fluĭer, probabil rudă cu vsl. piskŭ, fluĭer. V. pisc, piscoĭ, pișcoace). Med. Canal accidental care comunică cu o glandă saŭ c´o cavitate naturală și duce afară secrețiunile: fistulă lacrimală.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink