FINISÁRE, finisări, s. f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj. – V. finisa.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁRE s.f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj; finiție. [< finisa].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁRE s. v. definitivare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
finisáre s. f., g.-d. art. finisării; pl. finisări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operații asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (după finisaj).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A FINISÁ ~éz tranz. (obiecte) A aduce la condițiile dorite prin definitivare; a duce la bun sfârșit; a definitiva. /<fr. finir
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁ vb. I. tr. A da forma definitivă unui produs sau unei lucrări. [P.i. -sez. / < fr. finir].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁ vb. tr. a da forma definitivă unui produs, unei lucrări. (după fr. finir)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁ vb. v. definitiva.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A finisa ≠ a începe
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
finisá vb., ind. prez. 1 sg. finiséz, 3 sg. și pl. finiseáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FINISÁRE (‹ finisa) s. f. Ultima fază sau ultimul grup de faze din procesul tehnologic de fabricație, de confecționare ori de execuție a unui obiect, a unei construcții etc., prin care li se dă aspectul, forma și dimensiunile definitive.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink