filozoáfă s. f., g.-d. art. filozoáfei; pl. filozoáfe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF, -OÁFĂ, filozofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu filozofia, care studiază și prelucrează problemele fundamentale ale filozofiei, care are o concepție proprie în domeniul filozofiei; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filosóf, -oáfă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
cata
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF ~oáfă, (~ófi, ~oáfe) m. și f. 1) Persoană care a alcătuit o doctrină filozofică sau a elaborat elemente pentru o astfel de doctrină. 2) Specialist în filozofie. 3) fig. pop. Persoană atotștiutoare; om înțelept. /<gr. philosophos, fr. philosophe
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF, -OÁFĂ s.m. și f. 1. Specialist în filozofie; gânditor. 2. (Fig.) Înțelept; om echilibrat. [Pl. -ofi, -oafe, var. filosof, -oafă s.m.f. / < fr. philosophe, cf. lat. philosophus, gr. philosophos < philos – prieten, sophia – înțelepciune].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF, -OÁFĂ s. m. f. 1. specialist în filozofie; gânditor. 2. (fig.) înțelept; om echilibrat. (< fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF s. 1. cugetător, gânditor, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ german.) 2. v. înțelept.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF s. v. astrolog.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
filozóf s. m., pl. filozófi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*filosóf, -oáfă s. (vgr. philósophos). În vechime, cel care studia natura. Azĭ, cel care studiază filosofia. Fig. Înțelept, resemnat, liniștit și retras. – Și -zóf (după fr.). V. filfison.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*filozóf, V. filosof.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cântăréț-filozóf s.m. 1967 Interpret de melodii ale căror texte pun probleme filozofice v. cântăreț-autor
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FILOZÓF, -OÁFĂ (‹ ngr., fr., lat.) s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă sistematic cu studiul filozofiei, care are ca profesiune filozofia; persoană cu o concepție filozofică proprie, gânditor. Termenul a fost folosit pentru prima dată de Pitagora spre a se numi astfel pe sine, refuzând, din modestie, numele de „înțelept” (gr. sophos). Ulterior, a denumit pe cel ce se dedică filozofiei sau se ocupă cu filozofia, în sens moral, ca mod de viață. Din Antichitate și până în sec. 18, a fost sinonim cu savant. În Evul Mediu, alchimiștii erau numiți f., iar în sec. 18, termenul este aplicat intelectualilor partizani ai rațiunii, ai „luminilor” (Voltaire, Diderot, Rousseau, D’Alembert, D’Holbach). 2. Fig. Persoană cu o atitudine înțeleaptă, echilibrată față de viață.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Iustin Martirul și Filozoful (100-167 d. Hr.), sfânt martir, n. în Sihem, capitala Samariei. A studiat filozofia lui Platon, iar după creștinare a scris mai multe opere pentru apărarea creștinismului, printre care Apologia religiei creștine, Cuvântări către greci, Dialog cu iudeul Trifon etc. Refuzând să jertfească idolilor, a fost martirizat și executat prin decapitare în timpul împăratului Marc Aureliu. Este sărbătorit la 1 iunie.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink