FIER, (2, 3) fiare, s. n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, cu proprietăți feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; (impr.) oțel (moale). ◊ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a. Cr. până în primele veacuri p. Cr., când omul a început să prelucreze și să folosească fierul. ◊ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roșu) prin inimă = a avea o senzație intensă și bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părți ale lor făcute din oțel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat”) unealtă întrebuințată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui clește care servește la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuțitele plugului; d) clește cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roșu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. ◊ Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuțișul sabiei. ♦ Bucată de oțel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi retopite. ◊ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanță unui lucru. 3. (La pl.) Lanțuri, cătușe cu care sunt legați prizonierii, deținuții. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanț. [Var.: fer s. n.] – Lat. ferrum.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FIER rar fiáre n. 1) Metal greu, cenușiu, lucios, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, întrebuințat pe larg în industrie numai în aliaje. 2) (în limbajul curent) Oțel cu un conținut redus de carbon. ◊ Drum-de- ~ cale ferată. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioadă a comunei primitive caracterizată prin prelucrarea și întrebuințarea fierului. Braț de ~ braț vânjos. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. Disciplină de ~ disciplină riguroasă, severă. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de călcat unealtă cu care se calcă îmbrăcămintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate și scoase din folosință. 3) la pl. Lanțuri pentru deținuți. ◊ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) plantă care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacăt, de a sfărâma orice cătușe. [Monosilabic] /<lat. ferrum
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. și Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătușe.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fiér (fiáre), s. n. – 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie care se folosește pe scară largă în industrie. – 2. Semn făcut cu metalul înroșit. – 3. Vîrf de lance sau de săgeată. – 4. (Pl.) Fiare, lanțuri. – Mr. h’eru, megl. ier, ir, fl’er. Lat. ferrum (Pușcariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262; DAR), cf. it., port. ferro, fr., prov. fer, sp. hierro). După Pîrvan, metalul a fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750 înainte de era creștină. Der. fierar, s. m. (muncitor care se îndeletnicește cu prelucrarea fierului), mr. hirar, megl. ierar (după Pușcariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 și DAR, din lat. ferrarius, cf. it. din sud ferraru, sp. herrero); fierărie, s. f. (atelier în care se prelucrează fierul; magazin unde se vînd obiecte din fier; înv., taxă pe obiectele din fier importate); fierăriță, s. f. (nevastă de fierar); fierătaie, s. f. (instrumente de fier), care după Candrea-Dens., 585 și DAR reprezintă un lat. *ferratalia, cf. port. ferratalha; fieros, adj., formație neol.; fierotină, s. f. (Banat, Olt., fier vechi); înfiera, vb. (a marca cu fierul roșu; a stigmatiza; rar, a fereca); înfierător, adj. (care stigmatizează); înfierătură, s. f. (dezonorare).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fier s. n., (unelte, lanțuri) pl. fiáre; simb. Fe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fĭer, fĭerár, fĭerăríe, V. fer...
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FIERUL-PLÚGULUI s. v. spanacul-ciobanilor.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IARBA-FIÁRELOR s. v. popilnic.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
drum-de-fiér s. n., art. drúmul-de-fiér
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
iárba-fiárelor s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pălăríe de fier (geol.) s. f. + prep. + s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fer (est) și fĭer (vest) n., pl. feare, fĭare și (Mold.) fere (lat. fĕrrum, it. pg. ferro, pv. fr. fer, sp. hierro). Un metal cenușiŭ albăstriŭ, ductil, maleabil, foarte tenace și foarte uzitat în industrie. (E bi- și tetravalent, are o densitate de 7,84 și o greutate atomică de 56. Se topește la 1500°). Obĭect indefinit de fer: roata sre un fer în prejuru [!] eĭ. Fig. Spadă, sabie: a încrucișa feru cu cineva. Danga orĭ sigil: stampilat cu feru roș (înroșit în foc), feru țăriĭ. Fig. Est. Formă tip, aer: acest copil are feru familiiĭ. Pl. Lanțurĭ: hoț pus în feare. Fer de călcat, instrument de fer cu care, după ce se încălzește, se netezesc rufele. Feru pluguluĭ, brăzdar, botu care despică pămîntu. Feru sulițeĭ, vîrfu eĭ de fer. Cap de fer, 1) minte foarte rezistentă la muncă, 2) cap încăpățînat. Corp de fer, corp robust. Sceptru de fer, guvern de fer (fig.), guvernare energică saŭ aspră și despotică. A geme în feare, a fi în captivitate, în robie. – Pop. her și (Munt. est) hĭer.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FIER (FER) (lat. ferrum) s. n. 1. Element chimic (Fe; nr. at. 26, m. at. 55,847, p. t. 1.535ºC, p. f. 3.250ºC, gr. sp. 7,86). Metal greu, de culoare cenușie (alb lucios în stare pură), maleabil, ductil, bun conducător de căldură și de electricitate. Se oxidează în aer umed, cu formare de rugină. În combinație, funcționează în stări de valență 2,3 și mai rar 4 și 6. Se găsește în natură sub formă de oxizi, sulfuri și carbonați. Varietățile tehnice de f. sunt aliaje ale f., în primul rând cu carbonul (fonte și oțeluri). Industrial, se obținerea prin reducerea directă sau, mai ales, indirectă (sub formă de fontă) a unor minereuri de f. (hematit, magnetit, siderit, limonit). Este cunoscut din timpuri străvechi, descoperirea sa îndeplinind un rol deosebit în dezvoltarea materială și culturală a societății omenești (epoca fierului). ◊ Loc. De fier = tare, vânjos, neînduplecat; riguros, sever. ◊ Aliaj fier-carbon = aliaj tehnic al fierului cu carbonul, care mai conține și alte elemente rămase în urma elaborării (Si, Mn, P și S în proporții mici), sau special introduse pentru a îmbunătăți proprietățile aliajelor (Cr, Ni, Mo, Si etc.). Aliajele care conțin carbon până la 2,16% se numesc oțeluri, iar cele cu conținut de carbon de 2,16-6,67% se numesc fonte. ◊ F. vechi = deșeuri și piese, obiecte etc. de oțel sau de fontă, scoase din uz și folosite ca materie primă la elaborarea oțelurilor. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat unor unelte sau ustensile de oțel sau de fontă. ◊ F. de călcat = aparat cu cărbuni sau electric folosit în gospodării, croitorii, spălătorii etc. pentru netezirea confecțiilor de pânză și de stofă. ◊ (Adesea determinat prin „roșu”) Unealtă sau bucată de fier (1) înroșit în foc, folosit pentru însemnarea vitelor cu marca proprietarului sau pentru arderea rănilor. ◊ Lamă sau ascuțiș de armă tăioasă; p. ext. sabie. ◊ (La pl.) Lanțuri, cătușe folosite pentru a lega deținuții.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cortína de fier sint. s. (pol.) Linie care despărțea Europa în țări comuniste și țări necomuniste, în timpul războiului rece ◊ „Cortina de fier a căzut în 1989, o dată cu revoluțiile din Est.” (după fr. rideau de fer, engl. iron curtain; PR 1946; sintagma se folosea ◊ „neoficial” și înainte de 1989)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fier-betón s.n. Produs siderurgic în formă de bară, folosit la realizarea armăturilor construcțiilor din beton ◊ „Specialiștii Institutului de construcții Harkov au elaborat o originală metodă de tăiere a fier-betonului prin topire cu ajutorul arcului voltaic.” Sc. 26 VIII 77 p. 6; v. și fierar-betonist (1961) (din fier + beton; DT)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GARDA DE FIER, grupare politică de extremă dreaptă, creată în 1930, de Corneliu Zelea-Codreanu, cu scopul reprezentării pe plan politic a Mișcării legionare, ale cărei baze fuseseră puse, în 1927, prin înființarea Legiunii Arhanghelul Mihail. Interzisă de autorități în mai multe rânduri (1931, 1932 și 1933), G. de F. a fost reînființată, în 1935, sub numele de partidul Totul pentru Țară, În contradicție cu spiritul și morala creștină care au stat la baza doctrinei legionare, G. de F. s-a impus în viața politică a țării prin naționalism, cultivând și promovând în același timp cultul violenței, ca instrument al politicii, și al conducătorului charismatic; totodată, a combătut dominația evreilor în viața economică și culturală a țării și a acționat împotriva comuniștilor, majoritatea alogeni, care, aserviți unei puteri străine (U.R.S.S.), se pronunțau pentru dezmembrarea României Mari din 1918. Cu o bază socială eterogenă, precumpănind însă țărănimea și tineretul, îndeosebi cel studios, G. de F. a cunoscut o extindere la nivel național, cu succese imediate în alegerile parlamentare parțiale din jud. Neamț (aug. 1931), Tutova (apr. 1932) și generale (iul. 1932, când a obținut 5 locuri în Parlament), precum și în cele din dec. 1937, când prin numărul de voturi obținute (15,58%) s-a situat pe locul 3 după naționali-liberali și național-țărăniști. După instaurarea dictaturii regelui Carol II (febr. 1938), partidul s-a autodizolvat. În nov. 1938, liderul Mișcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, împreună cu alți 13 legionari, este asasinat de autorități (din dispoziția regelui Carol II și a lui Armand Călinescu), sub pretextul încercării de evadare în timpul transferării de la închisoarea din Râmnicu Sărat la cea din Jilava. După aceste evenimente, conducerea Mișcării legionare este finalmente asumată de Horia Sima, care a trecut la anihilarea fizică a adversarilor politici regaliști (asasinarea, în sept. 1939, a primului ministru Armand Călinescu, urmată de replica sângeroasă a regelui Carol II, soldată cu împușcarea, fără judecată, a peste 250 de fruntași legionari), comuniști și a evreilor. În sept. 1940, generalul Ion Antonescu a format un guvern din legionari și militari; aflată la putere (sept. 1940-ian. 1941), Mișcarea legionară s-a făcut vinovată de crime și acte de terorism (asasinarea în nov. a personalităților politice: N. Iorga și V. Madgearu și a 64 de demnitari deținuți în închisoarea Jilava ș.a.). Urmărind să devină singura beneficiară a puterii, Mișcarea legionară a declanșat rebeliunea din 21-23 ian. 1941, soldată cu reprimarea ei de către armată și scoaterea în afara legii. După rebeliune, peste 30.000 de legionari sunt arestați și judecați, mulți dintre ei fiind condamnați la moarte, la muncă silnică pe viață sau la ani grei de temniță, iar o altă parte a ales calea exilului. După ocuparea României de către trupele sovietice, legionarii au acționat pe cele mai diverse căi, până la lupta armată, contra comunizării și sovietizării țării.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OCNA DE FIER, com. în jud. Caraș-Severin, sitaută în zona m-ților Dognecei; 801 loc. (2003). Expl. de min. de fier, de sulfuri polimetalice și de obr. Muzeu de mineralogie.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
pălărie de fier, (engl.= ironstone cap) acumulare locală de hidroxizi și oxizi de fier, care apare în procesul de alterație supergenă în zona zăcămintelor primare de sulfuri sau carbonați și oxizi de fier. Caracteristice pentru p.f. sunt min. primare relicte (galena, blenda, calcopirita, bornitul, tetraedritul, molibdenitul) și min. secundare care imprimă culoarea p.f.; asociația hematit, limonit, sulfați imprima culori de galben, brun, maro, roșu; asociația carbonați, sulfați, silicați dau culorile verde, albastru; oxizii și hidroxizii de mangan pot da culoarea neagră etc. V. și scoarța de alterare
Sursa: Petro-Sedim
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
nervi de fier / de oțel expr. stăpânire de sine, calm perfect; sistem nervos echilibrat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
răbdare de fier / de înger expr. răbdare foarte mare.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tare ca piatra / ca fierul / ca oțelul expr. (d. oameni) sănătos, viguros, robust.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink