FERICITÁ vb. I v. felicita.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FERICÍT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival v. A FERICI. 2) Care aduce fericire. Întâmplare ~tă. /v. a ferici
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FERICÍT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. v. radios. 3. v. binevenit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Fericit ≠ nefericit
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fericít adj. m., s. m., pl. fericíți; f. sg. fericítă, pl. fericíte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fericít, -ă adj. (d. fericesc). Care e în stare de fericire: om fericit. Plăcut, norocos: întîmplare fericită. Titlu respectuos dat morților: fericitu întru amintire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink