FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care pornește de la cavitatea bucală și sfârșește la esofag și care constituie locul de încrucișare a căilor respiratorii cu calea digestivă. – Din it. faringe Cf. fr. pharynx.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FARÍNGE ~ n. Canal membrano-musculos care constituie locul de încrucișare a cailor respiratorii cu calea digestivă. /<fr. pharynx
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FARÍNGE s.n. Partea superioară a esofagului. [Cf. fr., gr. pharynx].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FARÍNGE s. n. partea superioară a esofagului. (< it. faringe, după fr. pharynx)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) înghițitoare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
farínge s. n., pl. farínge
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*farínge n., pl. tot așa, ca și laringe și nume (vgr. phárygx, phárygkos, f.). Anat. Înghițitoarea, partea de sus a esofaguluĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
farínge s.n.sg. (anat.) Canal musculos și membranos, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care face să comunice cavitatea bucală cu esofagul, pe de o parte, și fosele nazale cu laringele, pe de altă parte, fiind locul de încrucișare a căilor respiratorii (aeriene) cu calea digestivă. • / <it. faringe; cf. fr. pharynx, gr. ςάρυγξ. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
CristinaDianaN
| Semnalează o greșeală
| Permalink