FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFÁRĂ ~e f. 1) Orchestră constând din interpreți care cântă la instrumente de suflat și de percuție. 2) Piesă muzicală executată de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFÁRĂ s.f. Formație muzicală compusă din instrumente de suflat și de percuție. ♦ Muzică compusă pentru instrumente de suflat și de percuție; arie executată din instrumente de alamă. [Var. famfară s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFÁRĂ s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție. ◊ muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă. 2. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă. ◊ semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FANFÁRĂ s. muzică, (rar) capelă. (În parc cânta ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fanfáră s. f., g.-d. art. fanfárei; pl. fanfáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*fanfáră f., pl. e (fr. fanfare, it. fanfára). Muzică compusă din trompete, flaute și tobe. V. orhestră [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

fanfară, cuvânt cu etimologie nesigură, având mai multe semnificații: 1. Piesă peentru trompete* și timpani* cântată de trupele de cavalerie. 2. Melodii pentru vânătoare, în general bicinia*, în 6/8, cântate de corni*. 3. Melodii războinice (aclamații sau semnale*) pe una sau mai multe voci (2), executate de instr. de suflat de alamă, cu ocazia sărbătorilor militare, defilărilor. 4. Sunet de trp., frecvent în trisonuri (v. acord). 5. O trompetă lungă, fără clape* sau ventile* (denumită și tr. „Aida”), folosită la intonarea unor semnale în spectacole de operă (ex. act. II din Fidelio de Beethoven, în Aida de Verdi); v. trompetă. 6. Ansamblu compus numai din instr. de suflat din alamă și lemn la care se adaugă o secție de percuție*, ce poate conține de la 20 la 150 de executanți. Crearea în sec. 19 a f. a impus un repertoriu* special, cunoscut sub numele de muzică pentru f., ce se execută de obicei în aer liber. El cuprinde marșuri*, dansuri*, muzică de promenadă (special compuse), precum și potpuriuri* din opere*, prelucrări (2) de muzică pop., transcrieri* pentru f. din repertoriul simf.: uverturi*, suite*, rapsodii*, fantezii (2) etc. V. meterhanea.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink