FALÁNGĂ², falange, s. f. Un fel de sul de lemn de care se legau, în regimul feudal, picioarele celor condamnați să fie bătuți la tălpi; p. ext. bătaie la tălpi aplicată acestor condamnați. – Din ngr. fálangas.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antică) Formație de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și una dintre aripi mai întărite. ◊ Fig. Grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop. 3. Grupare politică paramilitară de tip fascist din Spania. 4. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Unitate social-economică de bază formată din 1500-2000 de oameni cu pregătiri diverse. – Din fr. phalange.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ¹ ~ge f. Os mic care formează scheletul unui deget. /<fr. phalange
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ² ~ge f. 1) (în Grecia antică) Formație de luptă constituită dintr-o unitate compactă de pedestrași înarmați cu lănci. 2) (în doctrina unor socialiști utopici) Comună de muncă, concepută ca bază a societății. 3) (în Spania franchistă) Grupare politică și paramilitară de orientare fascistă. 4) Grup compact și omogen de persoane care luptă pentru o cauză comună. /<fr. phalange
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ³ ~ge f. 1) (în feudalism) Instrument de tortură constând dintr-un sul de lemn cu care se imobilizau picioarele unui vinovat pentru a fi bătut la tălpi. 2) Bătaie la tălpi aplicată acestor condamnați. /<ngr. falangas
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ¹ s.f. Fiecare dintre oscioarele care formează scheletul degetelor. [< fr. phalange].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ² s.f. 1. Formație de soldați pedeștri, spartani sau macedoneni, înarmați cu lănci lungi, care atacau într-o anumită formație în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă armată. 2. (Fig.) Grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. Grupare politică fascistă (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FALÁNGĂ s. f. I. 1. formație de soldați spartani sau macedoneni pedestri, cu lănci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă, armată. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (în doctrina socială utopică a lui Fourier) celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. grupare politică fascistă (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formează scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

falángă (fălắngi), s. f. – 1. Sul de lemn în care legau condamnații care erau bătuți la tălpi; era pedeapsa aplicată în vechime și elevilor la școală, desființată înainte de 1850. – 2. Bătaie. – Var. (înv.) falagă. Mr. falangu, megl. fálăgă. Ngr. φάλαγγας (Lokotsch 578), cf. tc. falaka (de unde var.), bg. falaga (› megl.). Este dublet de la falangă, s. f. (os de la degete), din gr. φάλαγξ, prin intermediul lat. phalanga, fr. phalange, și al lui parîngă. – Der. falanster, s. n., din fr. phalanstère; falansterian, adj.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

falángă s. f., g.-d. art. falángei; pl. falánge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

falángă f., pl. e și fălăngĭ (ngr. fálangas, „falangă”, azĭ „bicĭ” [de unde și turc. falaka], d. vgr. phálagx, phálaggos, butuc, drug. V. părîngă). În timpu domniiĭ Fanarioților, butuc în care se prindeaŭ picĭoarele unuĭ vinovat care trebuĭa să fie bătut la tălpĭ (V. dibă 2): a bate la falangă. (Această pedeapsă a fost desființată de Kiselev între 1828 și 1834). Azĭ. Neol. (d. vgr., pl. numaĭ e). Trupă pedestră armată compactă (ca vestita falangă macedonică, imitată apoĭ de Grecĭ și de Romanĭ, formată din 8000 de luptătorĭ cu lăncĭ grele așezațĭ în 16 rîndurĭ dese). Poet. Trupă armată, maĭ ales trupă de elită care luptă cu armele, cu scrisu orĭ cu vorba (V. pleĭadă). Asociațiune de o sută de familiĭ care aveaŭ să locuĭască într´un falanster. Anat. Fie-care din oasele din care se compun degetele.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink