FALAITÁR, falaitari, s. m. Călăreț pe unul dintre caii înaintași înhămați la o trăsură domnească sau boierească de ceremonie și care ținea caii de dârlogi. – Din rus. foreitor, germ. Vorreiter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

falaitár (falaitári), s. m. – Servitor călare care mergea înaintea trăsurii. – Var. fălăitar. Germ. Vorreiter, prin intermediul rus. foreitor (DAR) sau din mag. fellajtár (Cihac, II, 497), cf. sb. feletar, din mag. (Daničič, III, 48). Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din două perechie de cai, cu servitori (fr. piqueurs) călare pe aceștia): După Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvînt ar fi germ. Valet „servitor”; pare mai curînd o formație retrogradă și arficială de la falaitar, încrucișare cu Valet.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

falaitár s. m. (sil. -lai-), pl. falaitári
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

falaĭtár m. (ung. fullajtár, d. germ. vor-reiter, care călărește înainte, de unde vine și rus. foréĭtor. V. falet, răĭtar). Vest. Vizitiŭ care, șezînd călare, mînă o trăsură cu patru caĭ înaintașĭ saŭ călăreț care merge înaintea unuĭ cortegiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink