FALȚ, falțuri, s. n. 1. Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 2. Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 3. Tăietură, scobitură făcută pe marginea unei scânduri, a unei țigle etc., pentru a permite îmbinarea cu altă scândură, țiglă etc. cu o tăietură corespunzătoare. ♦ Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi de tablă subțire, pentru a permite îmbinarea cu altă foaie; p. ext. îmbinare astfel realizată. 4. (Poligr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen].
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

FALȚ ~uri n. 1) Unire a foilor de tablă prin îndoirea marginilor alăturate. 2) Tăietură făcută pe marginea unei piese (scândură, țiglă etc.) pentru a o putea uni cu o altă piesă (de același fel). 3) Cuțit folosit în tăbăcărie cu care se uniformizează grosimea pielii. 4) Clește de formă specială folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. /<germ. Falz[eisem]
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FALȚ s. n. 1. tăietură în lungul marginii unei piese care se îmbină cu o altă piesă. 2. clește special pentru tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 3. bentiță pe care se lipesc planșele într-un volum, hărțile într-un atlas etc. (< germ. Falz/eisen/)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FALȚ s. (TIPOGR.) ongleu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

falț (fálțuri), s. n. – 1. Ștraif de legătorie. – 2. Scobitură, șanț la cotorul cărții legate. – 3. Canelură, șanț la cotorul cărții legate. – 4. Lamă pentru desprins carnea de pe piei. – Var. felț, s. n. (ștraif). Germ. Falz (DAR), la sensul 4 cu cel al germ. Falzeisen. – Der. fălțui, vb. (a îndoi colile care alcătuiesc o carte), din germ. falzen (Borcea 186); fălțuială, s. f. (îndoire); fălțuitor, s. m. (persoană care execută operația de a fălțui); fălțuitoare, s. f. (unealtă cu care se fălțuiește; rindea). Cf. ngr. φαλτσέττα „cuțit de cizmar”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

falț s. n., pl. fálțuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

fálț s.n. 1 Tăietură făcută în lungul marginii unei piese, unei scânduri, unei țigle etc. pentru a permite îmbinarea cu o altă piesă, cu o altă scândură, cu o altă țiglă etc. care are o tăietură corespunzătoare. 2 Îndoitură făcută de-a lungul marginii unei foi subțiri de tablă pentru a permite îmbinarea cu o altă foaie de tablă. ♦ Ext. Îmbinarea astfel realizată. ♦ Mașină pentru strâns muchia fălțuită la burlanele de tablă. 3 Îndoitură a unei coli de hârtie. 4 (tipogr.) Bentiță de pânză sau de hârtie rezistentă, de care se lipesc planșele intercalate într-un volum. 5 Clește de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a fețelor încălțămintei. 6 (ind. piel.) Fiecare dintre bucățile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la mașina de fălțuit. 7 (tăb.) Cuțit cu care tăbăcarii curăță pielea de carne. • pl. -uri. / <germ. Falz[eisen].
Sursa: Neoficial | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Sursa: „DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Editurile ARC și GUNIVAS, 2007. - gall