FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Cantitate foarte mică din ceva; pișcătură; strop; dram; pic. /fărâmă + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. sfărâmătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. brac, fărâmă, firimitură, sfărâmătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fărâmătúră s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fărîmătúră, V. fărmătură.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr´o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne [!]. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink