FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; (în special) a comite o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A FĂPTUÍ ~iésc tranz. (acțiuni, mai ales reprobabile) A transpune în fapt; a face să aibă loc; a săvârși; a comite. /fapt + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂPTUÍ vb. v. comite.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

făptuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. făptuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

făptuĭésc v. tr. (d. fapt). Comit: a făptui un omor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink