FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar (despre persoane) Care face, realizează ceva. ◊ ~ de bine binefăcător. ~ de rău răufăcător. /a face + suf. ~ător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

făcătór s. m., adj. m., pl. făcătóri; f. sg. și pl. făcătoáre, g.-d. sg. art. făcătoárei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

făcătór, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (arh.; astăzi iron.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mânele sale făcătoare de minuni (EMIN.). I-am spus că sunt dogar, făcător de butoaie (SAHIA). ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător; făcător-de-rele = răufăcător; (înv., pop.) făcător-de-minuni = taumaturg; (înv.) făcător-de-pace = pacificator. 2 adj. Făcător (sau făcătoare) de minuni = (despre obiecte de cult, mai ales despre icoane) a) prin care se manifestă voința divină; b) care vindecă în mod miraculos; c) care face lucruri ieșite din comun. • pl. -ori, -oare. / face + -ător. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Neoficial | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink