EZITÁRE, ezitări, s. f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

EZITÁRE s.f. Faptul de a ezita; șovăială, nehotărâre. [< ezita].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EZITÁRE s. 1. codeală, codire, fluctuație, îndoială, nehotărâre, pregetare, șovăială, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ în luarea unei decizii.) 2. v. nesiguranță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ezitáre s. f., g.-d. art. ezitării, pl. ezitări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EZITÁ, ezit, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și ...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter. – Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ezít, a -á v. intr. (fr. hésiter, d. lat. háesito, -áre, d. haerére, háesum, a fi oprit, lipit. V. ad-erez, ad- și co-eziune, in-erent). Preget, șovăĭesc, mă codesc, nu știŭ, nu pot orĭ nu prea vreaŭ să fac ceva: ezita să (orĭ dacă să) meargă orĭ nu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ezitațiúne f. (lat. haesitátio, -ónis). Acțiunea de a ezita. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink