EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [Pr.: -pi-a-. – Var.: expiațiúne s. f.] – Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPIÁȚIE s.f. (Liv.) Expiere, ispășire. [Gen. -iei, var. expiațiune s.f. / cf. fr. expiation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPIÁȚIE s. f. expiere. (< fr. expiation, lat. expiatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXPIÁȚIE s. v. ispășire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

expiáție s. f. (sil. -pi-a-ți-e), art. expiáția (sil. -ți-a), g.-d. art. expiáției; pl. expiáții, art. expiáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*expiațiúne f. (lat. expiátio, -ónis). Rar. Ispășire. – Și -áție și maĭ des -ĭére.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink