EXIMÁRE s.f. (Jur.) Acțiunea de a exima. [< exima].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

eximáre s. f., pl. eximări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXIMÁ vb. I. tr. (Jur.) A elibera de o obligație. [Cf. fr. eximer, lat. eximere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXIMÁ vb. tr. (jur.) a elibera de o obligație. (< fr. eximer, lat. eximere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eximá vb., ind. prez. 3 sg. eximeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink