EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din localitatea de baștină sau din țară). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Joseph
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A EXILÁ ~éz tranz. A trimite în exil; a surghiuni; a deporta. /<fr. exiler
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE EXILA mă ~éz intranz. A pleca de bunăvoie în exil. /<fr. exiler
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXILÁ vb. I. tr. A condamna la exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunăvoie (din țara, din locul de baștină). [< fr. exiler].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXILÁ vb. tr., refl. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil. (< fr. exiler)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit să se ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
exilá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exiléz, 3 sg. și pl. exileáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*exiléz v. tr. (fr. exiler, d. exil, exil). Pedepsesc un cetățean gonindu-l din patrie pe tot-de-a-una orĭ pe un timp. V. refl. Părăsesc de voĭe patria. – Ob. egz- (după fr.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
exila, exilez v. r. (deț.) a executa o lungă pedeapsă privativă de libertate.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink