EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate. ♦ Nevoie, trebuință, necesitate. – Din fr. exigence, lat. exigentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

EXIGÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter exigent. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; cerință. [G.-D. exigenței] /<fr. exigence, lat. exigentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXIGÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi exigent; pretenție, cerință. [Cf. fr. exigence, lat. exigentia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXIGÉNȚĂ s. f. faptul de a fi exigent; pretenție, cerință; exiguitate. (< fr. exigence, lat. exigentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXIGÉNȚĂ s. 1. pretenție, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor față de elevii săi.) 2. v. cerință. 3. v. conștiinciozitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Exigență ≠ indulgență
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

exigénță s. f., g.-d. art. exigénței; pl. exigénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exigénță f., pl. e (lat. exigentia). Calitatea de a fi exigent. Necesitate, cerință: exigențele timpuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink