EXERCITÁ, exercit, vb. I. Tranz. 1. A practica, a îndeplini o profesie, o funcție etc. 2. A face să fie simțit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influență etc. [Pr.: eg-zer-] – Din lat. exercitare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A EXERCITÁ exércit tranz. 1) (meserii, profesii, specialități etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a practica; a profesa. 2) (influență, drepturi) A face să aibă efect. /<lat. exercitare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXERCITÁ vb. I. tr. 1. A îndeplini, a practica (o funcție, o profesiune etc.). 2. A manifesta, a pune în acțiune, în mișcare, a face simțit (o influență, un drept etc.). [Pron. eg-zer-, p.i. exércit (acc. și exercít), -tez. / < lat. exercitare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXERCITÁ vb. tr. 1. a îndeplini o funcție, a practica o profesiune etc. 2. a valorifica o influență, un drept etc. (< lat. exercitare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXERCITÁ vb. v. profesa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

exercitá vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exércit, 3 sg. și pl. exércítă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exércit și -éz, a v. tr. (lat. exército, -áre, frecŭentativ, d. exercere, a exercita, d. arcére, a opri, a depărta. V. coercibil). Învăț, deprind, instruesc, dezvolt, formez: a exercita soldațiĭ, eleviĭ, caiĭ; a exercita corpu, mintea. Fig. Practic, mă folosesc de: a exercita medicina. Îndeplinesc: a exercita o funcțiune. Exercit un drept, mă folosesc de el, îl întrebuințez. Exercit o autoritate absolută asupra cuĭva, îl domin absolut. – Ob. egzércit și (barb.) egzersez (după fr. exercer).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink