EXEQUÁTUR s.n. invar. Autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. [Pron. ex-sec-vá-. / < fr. exequatur, cf. lat. exsequatur – să execute].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXEQUATUR [EX-SEC-VÁ-] s. n. inv. 1. autorizație dată de un șef de stat unui consul străin de a-și exercita funcțiile în țara în care este trimis. 2. aprobare a unui stat de a se executa pe teritoriul său o hotărâre judecătorească pronunțată de un tribunal străin. (< fr. exequatur, lat. exsequatur, să execute)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

exequátur s. n. [-qua- pron. -cva-]
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exequátur n., pl. tot așa (cuv. care e pers. III sing. a conjunctivuluĭ latin a verbuluĭ éxsequor, „execut”, și care înseamnă să „se execute” și se pron. execŭátur). Autorizare acordată de un suveran unuĭ agent diplomatic orĭ consular străin să exercite în țară funcțiunile care i-s încredințate. Formulă care face executorie o sentență [!] dată în țară străină. Formulă care face executorie o sentență dată de arbitri. – Mulțĭ ignoranțĭ zic exeguatór.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink