EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁRE ~ări f. v. A EXCLAMA. ◊ Semnul ~ării semn de punctuație folosit după interjecții, după propoziții exclamative și imperative sau după vocativ. /v. a exclama
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁRE s.f. Exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație (!) întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. [Var. esclamare s.f. / < exclama].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁRE s. f. acțiunea de a exclama; exclamație. ♦ semnul ~ării = semn de punctuație (!) după o interjecție, un vocativ sau o propoziție exclamativă ori imperativă. (< exclama)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁRE s. v. exclamație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

exclamáre s. f. → clamare
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁ, exclám, vb. I. Tranz. A rosti ceva cu ton ridicat (și prelungit), ca urmare a unei stări afective puternice; a striga. – Din fr. exclamer, lat. exclamare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A EXCLAMÁ exclám tranz. (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu o intonație deosebită. /<fr. exclamer, lat. exclamare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁ vb. I. tr. A scoate o exclamație; a striga. [P.i. exclám, 3,6 -mă, var. esclama vb. I. / < fr. exclamer, lat. exclamare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁ vb. tr. a scoate o exclamație; a striga. (< fr. exclamer, lat. exclamare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXCLAMÁ vb. a striga. (Bravo!, a ~ el.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

exclamá vb., ind. prez. 1 sg. exclám, 3 sg. și pl. exclámă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exclám, a -á v. intr. (lat. ex-clámo, -áre. V. chem). Strig, scot strigăte, exclamațiunĭ: vaĭ! exclamă el. V. tr. A exclama o vorbă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*exclamațiúne f. (lat. exclamátio, -ónis). Acțiunea de a exclama. Strigăt de bucurie, durere ș. a. Ret. O figură pin [!] care exclamĭ, ca: O timpuri! O moravuri! (V. retorică). Semn de exclamațiune, semnu grafic care arată strigarea, compus dintr´un accent și un punct (!). – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink