EXALÁȚIE, exalații, s. f. Exalare; abureală. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhalation, lat. exhalatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALÁȚIE s.f. Degajare, răspândire de vapori, de mirosuri etc.; exalare. [Gen. -iei, var. exalațiune s.f. / cf. fr. exhalation, lat. exhalatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALÁȚIE s. f. exalare. (< fr. exhalation, lat. exhalatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALÁȚIE s. v. emanație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

exaláție s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. exaláția (sil. -ți-a), g.-d. art. exaláției; pl. exaláții, art. exaláțiile (sil. ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exalațiúne f. (lat. ex-halátio, -ónis). Acțiunea de a exala. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink