EXALÁ, exál, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A EXALÁ exál tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALÁ vb. I. tr. A răspândi, a împrăștia, a degaja (vapori, mirosuri etc.). [Pron. eg-za-, p.i. exál și -lez. / < fr. exhaler, cf. lat. exhalare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALÁ vb. tr. a răspândi, a emana, a degaja vapori, mirosuri. (< fr. exhaler, lat. exhalare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EXALÁ vb. v. emana.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

exalá vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exálă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*exál și -éz, a -á v. tr. (lat. ex-hálo, -áre. V. inhalez). Emit, degajez: florile exală miros. Fig. Daŭ drumu: a-țĭ exala furia. – Ob. egz- (după fr.). V. duhnesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink