EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

A EVÍNGE evíng tranz. rar (persoane) A supune unei evicțiuni; a face să sufere o evicțiune. /<lat. evincere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

evínge vb., ind. prez. 3 sg. evínge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*evicțiúne f. (lat. e-víctio, -ónis). Jur. Acțiunea de a evinge. – Și evícție și evíngere.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*evíng, -víns, a -vínge v. tr. (lat. e-vingere. V. în-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin [!] lege.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink