EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
baron
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EVICȚIÚNE -i f. Privare de un lucru obținut legal ca urmare a unei sentințe sau a exercitării de către altcineva a dreptului său în privința aceluiași lucru. /< fr. éviction, lat. evictio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EVICȚIÚNE s.f. (Jur.) Deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. éviction, lat. evictio].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EVICȚIÚNE s. f. (jur.) deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. (< fr. éviction, lat. evictio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
evicțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. evicțiúnii; pl. evicțiúni
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*evicțiúne f. (lat. e-víctio, -ónis). Jur. Acțiunea de a evinge. – Și evícție și evíngere.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
EVICȚIÚNE (‹ fr., lat.) s. f. (Dr.) Pierderea, totală sau parțială, a posesiei sau a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra acestui lucru (de ex. când s-a cumpărat un bun furat, revendicat apoi de proprietar, ori s-a dobândit de la moștenitorul aparent un bun, revendicat apoi de adevăratul moștenitor).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink