ETICHETÁT, -Ă, etichetați, -te, adj. Prevăzut cu o etichetă. – V. eticheta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ETICHETÁ, etichetez, vb. I. Tranz. 1. A aplica o etichetă pe un obiect. 2. Fig. A califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine. – Din fr. étiqueter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A ETICHETÁ ~éz tranz. 1) (obiecte) A înzestra cu o etichetă. 2) fig. depr. A desemna printr-un calificativ (depreciativ); a numi; a face; a taxa; a califica. /<fr. étiqueter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETICHETÁ vb. I. tr. 1. A pune o etichetă (pe ceva). 2. (Fig.) A califica (pe cineva sau ceva). [< fr. étiqueter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETICHETÁ vb. tr. 1. a pune o etichetă. ◊ a asocia o etichetă (3). 2. (fig.) a califica (pe cineva sau ceva). (< fr. étiqueter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETICHETÁ vb. v. califica, face, numi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

etichetá vb., ind. prez. 1 sg. etichetéz, 3 sg. și pl. eticheteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink