ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care există de totdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veșnic. – Din lat. aeternus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ETÉRN ~ă (~i, ~e) și adverial Care durează la infinit; fără sfârșit; în afara timpului; veșnic. /<lat. aeternus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ETÉRN, -Ă adj. Care nu are limite în timp; veșnic, nesfârșit, nepieritor. [< lat. aeternus, cf. it. eterno].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ETÉRN, -Ă adj. (și adv.) care nu are limite în timp; veșnic, nepieritor. (< lat. aeternus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ETÉRN adj., adv. 1. adj. v. continuu. 2. adj. v. veșnic. 3. adv. v. veșnic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Etern ≠ efemer, pieritor, temporar, trecător, vremelnic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

etern (etérnă), adj. – Veșnic, nepieritor. Lat. aeternus (sec. XIX). – Der. eternitate, s. f., din fr. éternité; eterniza, vb., din fr. éterniser.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

etérn adj. m., pl. etérni; f. sg. etérnă, pl. etérne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*etérn, -ă adj. (lat. aeternus [din aeviternus], d. aevum, ev. V. etate). Fără început și sfîrșit, veșnic: Dumnezeŭ e etern. Perpetuŭ: recunoștință eternă. Orașu etern, Roma. Adv. În mod etern, tot-de-a-una: a exista etern.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink